Vizită de studiu pentru partenerii PPFC în Edinburg, Scoţia

26/03/2015

Reprezentanţi ai AO „Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/, Ministerului Educaţiei şi ai autorităţilor publice locale din raioanele Făleşti, Cahul, Nisporeni şi Căuşeni au întreprins, recent, o vizită de studiu în Edinburg, Scoţia. Aceasta este a treia vizită organizată de PPFC pentru parteneri, în cadrul proiectului USAID “Familie puternica pentru fiecare copil”, în cooperare cu Helthprom şi Consiliul Falkirk.

Vizita a avut drept scop consolidarea capacităţilor administraţiei publice centrale şi locale în implementarea reformei sistemului de protecţie a copilului şi dezvoltării serviciilor alternative de îngrijire, în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului.

Agenda vizitei de studiu a inclus un program de instruire oferit de un grup de experţi în domeniul protecţiei copilului care activează în sectorul guvernamental şi neguvernamental din Scoţia. Participanţii au beneficiat şi de un şir de vizite la diverse servicii sociale şi instituţii educaţionale din Falkirk.

Proiectele care se referă la această ştire
Parteneriate pentru fiecare copil implementează proiectul “Familie puternică pentru fiecare copil” cu susţinerea financiară a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), care va dura pînă în iunie 2017 şi are scopul de a îmbunătăţi siguranţa, bunăstarea şi dezvoltarea copiilor în situaţie de risc şi a celor lipsiţi de îngrijire familială adecvată în Republica Moldova.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.