
O casă pentru a reuni o familie
18/05/2015
Se ştie din strămoşi că o casă fericită este cuibul frumuseţii – un cuib care ne leagănă primele vise şi de la care, mai devreme sau mai târziu, ne luăm zborul în lume.
… Şi am ajuns la Visoca, un sat din raionul Soroca, acolo unde am cunoscut 4 fraţi… În realitate, de toţi sunt 10 şi provin din Maşcăuţi, Criuleni.
Primii trei copii au crescut înainte de vreme, şi-au luat visele cu ei şi au plecat în lume să-şi caute rostul. Ceilalţi şapte, „semănaţi” prin lume, fără voia lor, au nevoie de un cuib care să-i adune împreună, să le ţină de cald şi să le redea familia pe care de mici nu au avut-o. Din păcate, casa în care au venit pe lume s-a transformat într-o ruină, iar părinţii, departe de a-şi onora propriile îndatoriri faţă de cei cărora le-au dat viaţă, au fost decăzuţi din drepturile părinteşti acum 4 ani, copiii fiind luaţi în îngrijire, pentru a creşte în alte case.
Pentru persoanele care doresc sa ajute cei 7 fraţi din Criuleni, care au nevoie de o casă pentru a putea fi împreună, a fost lansat numărul de SMS 5061.
Sperăm că împreună vom reuşi să le oferim un cămin, pentru a-i reuni!
Mai multe detalii despre soarta celor 7 fraţi aflaţi din reportajul de mai jos: