Familie puternică pentru fiecare copil
01.01.2014 — 01.06.2018
Scopul proiectului
Parteneriate pentru fiecare copil implementează proiectul “Familie puternică pentru fiecare copil” /PPFC/ cu susţinerea financiară a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), care va dura pînă în iunie 2017 şi are scopul de a îmbunătăţi siguranţa, bunăstarea şi dezvoltarea copiilor în situaţie de risc şi a celor lipsiţi de îngrijire familială adecvată în Republica Moldova.
Acest proiect vine să consolideze rezultatele proiectelor precedente, finanţate de USAID şi EveryChild Marea Britanie şi implementate de Parteneriate pentru fiecare copil, creînd oportunităţi pentru extindere şi replicare la nivel naţional. Proiectul va oferi sprijin autorităţilor în dezvoltarea unui sistem integrat de servicii menit să consolideze şi să păstreze îngrijirea copiilor în familie, şi asigure copiilor lipsiţi de ocrotire părintescă forme alternative de îngrijire de tip familial.
Totodată, proiectul are rolul de a promova în rîndul profesioniștilor și a publicului larg importanţa familiei pentru copil, mobilizând implicarea tuturor actorilor guvernamentali și neguvernamentali în procesul de reformă şi consolidând coordonarea acestora în interesul superior al copilului.
Proiectul îşi propune ca:
- Pînă în iunie 2017, 100.000 de copii din Republica Moldova, care beneficiază de îngrijire familială inadecvată şi riscă să rămână fără ocrotire părintească sau care sunt separaţi de familie, să aibă şanse sporite de a creşte în familiile lor consolidate sau de a fi plasaţi în îngrijire familială alternativă potrivită, protectoare şi permanentă.
- Să prevină separarea nepotrivită de familie în cazul a 4000 de copii din raioanele Cahul, Călăraşi, Căuşeni, Făleşti, Nisporeni, Sîngerei, Soroca, Teleneşti şi Ungheni.
- Pînă în iunie 2017, activităţile proiectului trebuie să tindă ca cei 3000 de copii lipsiţi de îngrijire familială din raioanele Cahul, Călăraşi, Căuşeni, Nisporeni şi Soroca să trăiescă în familii ce le oferă căldură şi siguranţă.
Proiectul va opera la nivel naţional şi local. În calitate de regiuni-pilot, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Autorităţile Publice Locale (APL), UNICEF şi organizaţiile societăţii civile au fost selectate 11 APL. Raioanele Cahul, Căuşeni, Nisporeni, Soroca şi Rezina au fost selectate în virtutea faptului că au pe teritoriul lor instituţii rezidenţiale cu un număr mare de copii şi care respectiv se regăsesc în lista regiunilor prioritare stabilite de Guvernul Republicii Moldova pentru dezinstituţionalizarea copiilor şi reorganizarea instituţiilor. Raioanele Ungheni, Călăraşi, Făleşti, Teleneşti şi Sîngerei au fost selectate, întrucât dispun de capacităţi şi resurse umane dezvoltate cu sprijinul PPFC în proiectele precedente finanţate de USAID şi EveryChild; care vor fi consolidate şi valorificate pentru dezvoltarea unor programe de suport familial, înainte de a le replica în cele 5 raioane noi.
Astfel la nivel naţional Proiectul va lucra cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi alte ministere relevante, pentru a consolida sistemele naţionale de protecţie a copilului, a dezvolta şi a îmbunătăţi politicile sociale pentru a preveni separarea familiilor şi a asigura protecţia copiilor lipsiţi de îngrijire familială. Proiectul va susţine aceste ministere în consolidarea capacităţilor tuturor celor 35 de APL din Moldova, pentru a asigura implementarea adecvată a politicilor şi legislaţiilor naţionale de protecţie a copilului şi a eficienţei acestora în raport cu populaţia.
La nivel local, Proiectul va susţine 11 APL în pilotarea programelor de sprijin familial şi consolidare a familiei, având accent deosebit pe dezvoltarea unor programe viabile de prevenţie, scopul cărora este menţinerea copiilor în familie şi consolidarea capacităţilor familiei de a îngriji de propriii copii. În afară de aceasta, proiectul va susţine încă 5 APL noi, pentru a dezvolta programe alternative de îngrijire familială a copiilor şi va reorganiza 8 instituţii rezidenţiale mari pentru copii.
Activităţile proiectului sunt orientate spre a susţine direct 7000 de copii din 7 instituţii rezidenţiale, din servicii de tip familial şi din centre temporare de plasament, care vor fi susţinuţi să primească îngrijire în familii şi să frecventeze şcoli în comunitate, sau vor primi sprijin pentru a găsi o opţiune permanentă de îngrijire familială în dependenţă de situaţia copilului. Iar copiii care se află în riscul de a pierde îngrijirea părintească vor primi susţinere pentru a rămâne în familii sau pentru a găsi un mediu familial protectiv.
Costul acţiunii — 4 400 000 $
Donatorii acţiunii:
- USAID
Managerul sau partenerul superior:
- Partnerships for Every Chil
Istorii personale
- Alte familii, alte situații, aceeași abordare: „Acțiuni corecte – Împreună – pentru fiecare copil”
- Pilde demne de urmat cu şi despre familii care pot deveni puternice, dacă sunt motivate şi încurajate
- Întâi septembrie a marcat începutul unui nou capitol şi în viaţa lui Sandu – un tânăr de 15 ani, care, după opt ani de studii la Şcoala – internat auxiliară din Nisporeni, a revenit acasă
- Vasile este un alt copil care, după ani de instituţionalizare, a revenit acasă… Şi el a stat şapte ani departe de familie
- Pe soţii Aga şi pe cei doi copii care sunt acum în plasament, i-am găsit implicaţi într-o „dulce activitate”, în bucătăria familiei, de unde se răspândea un miros plăcut de dulceaţă de prune.
- Maria este unul dintre copiii care anul acesta au revenit acasă din instituţiile rezidenţiale. Era micuţă atunci când a plecat să înveţe la internat, …
- Prima fetiţă avea doar 9 luni când a venit în plasament la familia Popa şi a plecat când avea 2 ani.
- Doamna Angela îşi aduce aminte cu exactitate data când fiecare dintre cei 4 copii le-a fost încredinţat în plasament.
- Postura de asistent parental profesionist presupune foarte multă dedicaţie. Doamna Sinighin este o dovadă că astfel de profesionişti există, luând în îngrijire doi copii cu dizabilităţi. Gestul său este mai mult decât un act de curaj – este o dovadă de altruism şi de dăruire pentru binele aproapelui.
- O fată frumoasă cu bucle şi cu o privire blajină ne-a întâmpinat atunci când am păşit pragul casei doamnei Ecaterina Zgureanu. Din discuţii am aflat că tânăra este în plasament, împreună cu fratele ei mai mic şi că face parte dintr-o familie mare, dar care nu poate să-i asigure cele necesare.
- Olga Bobeico poate fi numită promotor al Serviciului de asistenţă parentală profesionistă în rândul locuitorilor din satul Alexeevca, raionul Ungheni. Drept mărturie sunt şi cei cinci asistenţi parentali profesionişti din localitate
- Doamna Elena Diaconu s-a hotărât să devină asistent parental profesionist mult mai înainte de anul 2013, atunci când a scris cerere la DASPF şi a fost acceptată să profeseze în calitate de asistent parental profesionist.
- Viaţa i-a dăruit patru copii, dar cum se întâmplă de cele mai dese ori, aceştia cresc şi decid să cucerească lumea mare, iar părinţii rămân singuri în casa şi gospodăria pe care au construit-o,ca să ajungă la toţi.
- Vera Zgureanu, asistent parental profesionist. Până la moment, Familia Zgureanu a avut în plasament 10 copii. Mai multe informaţii despre Serviciul de asistenţă parentală profesionistă (APP) puteţi afla, adresându-Vă la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei din raionul Dvs.
- Se ştie din strămoşi că o casă fericită este cuibul frumuseţii – un cuib care ne leagănă primele vise şi de la care, mai devreme sau mai târziu, ne luăm zborul în lume. … Şi am ajuns la Visoca, un sat din raionul Soroca, acolo unde am cunoscut 4 fraţi… În realitate, de toţi sunt 10 şi provin din Maşcăuţi, Criuleni.
Rapoarte şi publicaţii
- Ediția din luna mai a Buletinului Electronic realizat de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” este dedicată, în exclusivitate, Conferinței Internaționale „Asigurarea dreptului la familie pentru fiecare copil: provocări și soluții”Zece ani de la lansarea reformei sistemului de protecție a copilului în Republica Moldova.
- AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” a lansat un nou număr al buletinului electronic, elaborat în cadrul Proiectului ”Familie puternică pentru fiecare copil”, susținut financiar de USAID. În numărul curent, găsiți informații utile despre pilotarea Modelului Național de Practici ”Acțiuni corecte-ÎMPREUNĂ-pentru fiecare copil” și a Programului educațional pentru părinți și copii PANDA, precum și despre managementul organizational.
- În numărul curent, găsiţi un editorial despre procesul de reformare a sistemului rezidențial din Republica Moldova, istorii de succes privind incluziunea copiilor dezinstituționalizați, precum și informații despre pilotarea în trei raioane a Modelului național de practici “Acţiuni corecte-ÎMPREUNĂ-pentru fiecare copil” și ședințele Comitetelor locale de conducere. La fel, în această ediție veți putea afla rezultatele Campaniei naționale de informare ”Ai inimă de asistent parental profesionist. Ia un copil în familia ta”.
- Buletinul electronic al AO “Parteneriate pentru fiecare copil”, pentru luna iunie 2015
- Buletin electronic Nr 4
- AO “Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/ a elaborat în cadrul Proiectului “Familie puternică pentru fiecare copil”, primul număr al buletinului electronic al organizaţiei. În această ediţie veţi găsi un interviu amplu cu directorul PPFC, Stela Grigoraş, mai multe informaţii despre proiectele desfăşurate de organizaţie, despre activităţile Consiliilor Consultative ale Copiilor etc.