Tematica abuzului faţă de copii în vizorul personalului centrelor de servicii specializate din 3 raioane ale țării

19/01/2017

Reprezentanți ai Serviciului de Asistență Psiho-Pedagogică, profesori de muzică, asistenți de educator și logopezi din grădinițele cu cel mai mare număr de copii cu necesități speciale din raioanele Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni au participat la 13 ianuarie curent, la atelierul de instruire privind implementarea Programului de comunicare prin muzică, destinat copiilor cu dizabilităţi.

Peste 20 de angajaţi a trei centre de servicii specializate pentru copil și familie din raioanele Făleşti, Călăraşi şi Ungheni au participat la un atelier de lucru pe tematica abuzului şi neglijării faţă de copii, organizat la Chișinău în perioada 17 – 18 ianuarie, curent.

Instruirea este parte componentă a unui program de formare continuă pentru angajații centrelor specializate şi profesioniștii care activează în sistemul de protecţie a copilului în cele trei raioane, care are drept scop consolidarea competenţelor specialiştilor în lucrul cu copiii victime sau potențiale victime ale abuzului şi neglijării.

Printre tematicile abordate în cadrul atelierului s-au înscris: tipurile de abuz, modalitățile de identificare și recunoaștere a semnelor în cazul copilului abuzat, consecințele abuzului asupra dezvoltării şi integrării psiho-sociale a copilului, politica de protecție a copilului în cadrul unui serviciu specializat.

Activitatea dată a fost organizată cu suportul organizației AO „Parteneriate pentru fiecare copil” în cadrul proiectului „O viaţă fără violenţă pentru copiii din Moldova” finanţat de Oak Foundation.

Proiectele care se referă la această ştire

Proiectul îşi propune să îmbunătăţească siguranţa, bunăstarea şi dezvoltarea celor mai vulnerabili copii, în special ne referim la acei copii care trăiesc fără îngrijire părintească adecvată şi care riscă să devină victime ale abuzului, inclusiv ale abuzului sexual.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.