Tot mai mulți părinți vor beneficia de sprijin prin programul de educație parentală „PEACE”
29 septembrie 2026
20 de specialiști în protecția drepturilor copilului din Structurile teritoriale de asistență socială Dondușeni, Drochia, Soroca, Florești, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Căușeni și municipiul Bălți, parte a Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială Nord-Est, Nord-Nord-Vest și Sud-Est, participă, în zilele de 29 septembrie – 1 octombrie curent, la atelierul de formare a facilitatorilor, pentru implementarea programului de educație parentală „PEACE – Părinți Empatici, Asumați, Conștienți și Echilibrați”.
În cadrul atelierului, participanții își dezvoltă abilitățile practice necesare pentru facilitarea programului și aprofundează teme precum relația părinte–copil, rolurile parentale și influența normelor de gen asupra educației copiilor. După formare, aceștia vor putea sprijini părinții și îngrijitorii din comunitățile lor să adopte practici parentale pozitive, să prevină situațiile de risc și să le ofere copiilor un mediu familial sigur.
Cristina Ursachi, consultantă principală, Direcția politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii, din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale a subliniat la deschiderea atelierului că sprijinirea părinților contribuie la prevenirea separării copiilor de familie și asigurarea unui mediu adecvat pentru creșterea și educarea acestora. „Ne dorim ca specialiștii formați prin programul PEACE să ofere sprijin practic familiilor din comunitățile lor. Ministerul va continua să consolideze capacitatea structurilor sale teritoriale de asistență socială, inclusiv prin consolidarea cooperării cu partenerii de dezvoltare și membrii societății civile pentru a extinde accesul la educație parentală.”
Viorica Dumbrăveanu, ofițer protecția copilului UNICEF Moldova, a evidențiat că ”Programele de dezvoltare a abilităților parentale reprezintă o componentă esențială a serviciului de sprijin pentru familiile cu copii, contribuind la consolidarea capacității părinților de a asigura îngrijirea și dezvoltarea copiilor, la prevenirea situațiilor de risc și la crearea unui mediu familial sigur și protector. UNICEF va continua să sprijine MMPS în instituționalizarea și integrarea acestor programe în sistemul de protecție a copilului, precum și în extinderea accesului părinților la intervenții în baza necesităților”, a subliniat dna Dumbrăveanu.
Daniela Mămăligă, director ”Parteneriate pentru Fiecare Copil” a declarat: „Prin programul PEACE, ne dorim să ajungem mai aproape de părinți și să îi sprijinim să construiască relații sănătoase și echilibrate cu copiii lor. Vom continua să susținem pregătirea facilitatorilor și extinderea programelor de educație parentală la nivel național, astfel încât tot mai multe familii să poată beneficia de acest sprijin.”
Programul PEACE include trei sesiuni pentru părinți și activități interactive părinte-copil, menite să întărească relațiile familiale. Participanții primesc materiale adaptate vârstei copiilor și sunt încurajați să aplice acasă tehnicile învățate. Sesiunile PEACE sunt ghidate de doi specialiști instruiți, în grupuri de maximum 15 persoane, pentru a asigura o experiență practică și eficientă.
Evenimentul este organizat de ”Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/ în Proiectul UNICEF ”Îngrijire mai bună pentru copii”, implementat cu suportul financiar al Guvernului Suediei, în strânsă colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.